banner energy kardio club

Juniori | Rezultate excelente pentru puștii pregătiți de Dan Gavrilescu la „Health Sport Super Cup”. Au învins MTK Budapest și Academia Puskás

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa U9 a Clubului Someșul Satu Mare pregătită de antrenorul Dan Gavrilescu a obținut un rezultat excelent în weekend, la turneul internațional „Health Sport Super Cup”, din Cegléd (Ungaria), turneu la care au participat echipe și academii din Ungaria, Slovacia, România, Serbia și Austria. 

Pe lângă jocul bun și rezultatele înregistrate, echipa sătmăreană a atras atenția academiilor participante, care l-au abordat pe antrenorul Dan Gavrilescu pentru a obține mai multe informații despre clubul sătmărean.

Micuții fotbaliști sătmăreni au încheiat competiția pe un meritoriu loc 4, din 32 de echipe, după ce au încheiat grupa în care au fost repartizați pe primul loc, în fața celor mai puternice academii din Ungaria, MTK Budapest și Academia Puskás, pe care le-au învins cu scorul de 3-1, respectiv 6-1.

„Munca, seriozitatea, disciplina și pasiunea pusă în tot ce facem, ne-a adus în acest punct unde interesul marilor academii față de noi este real și nu ne face decât să fim mândri că munca noastră dă rezultate”, a declarat pentru Sportul Sătmărean Dan Gavrilescu.

Jucătorii pregătiți de Dan Gavrilescu au trecut în optimi de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, iar în sferturi de Mészöly FS, însă au cedat în semifinale, la loviturile de departajare, în fața celor de la UTA Arad. În ultimul joc al turneului, pentru locurile 3-4, Someșul Satu Mare a pierdut la limită, 2-1, în fața Academiei Debreceni VSC, încheiind astfel puternicul turneu pe locul 4.

juniori somesul satu mare u9

„Rezultate mărețe, amintiri pentru o viață!

Am fost abordați de multe echipe și academii, mirați fiind cu toții cum un club atât de necunoscut, dintr-un oraș mic din România, reușește să se ia la trântă cu cluburi ca Steaua Roșie Belgrad, Cukaricki Belgrad, MTK Budapest, Újpest TE, Debrecen.

E un sentiment deosebit să vezi că după patru ani de antrenamente, turnee și munca asiduă, reușești să ajungi în punctul de a fi pus pe harta granzilor din aceasta parte a Europei”, ne-a mai transmis antrenorul Dan Gavrilescu.

De altfel, la puternicul turneu din Ungaria, Clubul Someșul Satu Mare a participat la ambele categorii de vârstă U9 și U10, oferind astfel șansa micuților fotbaliști sătmăreni de a se duela cu cele mai puternice academii din Ungaria, Slovacia, România, Serbia și Austria.

Someșul Satu Mare U9: Iuhász Matei, Codrea Caius, Pop Filip, Hepcal Șerban, Ioance Adrian, Orosz Ianis, Mako Patrik, Neichi Matei, Sabău Damian, Hodișan George

Someșul Satu Mare U10: Codat Alexandru, Fușle Matei, Rus Karim, Doboș Darius, Belbe Luca, Toma Matei, Vancea Raul, Demian Lucas;

Antrenor: Dan Gavrilescu;

„La categoria U10, lucrurile nu au stat cum ne-am fi așteptat, au fost câteva dușuri reci, adversarii fiind foarte avansați, copilașii au evoluat timorați, nu au fost în apele lor și asta s-a reflectat în evoluția de pe teren. Cu toate acestea, am ținut piept cu brio unor academii de top, experiența și poate puțin noroc ne-au lipsit ca să ne calificăm mai departe.

Rămân o generație de excepție, foarte muncitoare și pasionată, însă unificarea cu grupa U9, le va da sigur imboldul și curajul necesar de a rezolva situațiile din teren cu mai multă usurință. Sunt mândru de ei și am certitudinea că rezultatele mărețe, de acum vor veni”, Dan Gavrilescu.

juniori somesul satu mare u9 1

„Continuăm să muncim, rămânem modești și sunt ferm convins că acești copii vor avea un cuvânt de spus în fotbalul de mâine.

A fost un turneu organizat perfect, poate cel mai puternic la care am participat vreodată de când antrenez. Mulțumim părinților pentru susținerea necondiționată și sponsorilor pentru aportul adus în buna desfășurare a turneului”, a încheiat antrenorul Dan Gavrilescu

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii