Turneul se va desfăşura sâmbătă, 30 noiembrie, în Sala LPS “Ecaterina Both“ din Satu Mare şi va avea la start echipe de la majoritatea cluburilor de juniori din judeţul Satu Mare. Astfel, la fel ca la edițiile din 2019, 2022 și 2023 vor participa echipe din Satu Mare, Carei, Tășnad și Negrești-Oaș:
-
ACS Kinder Borg Negrești
-
Oașul 1969 Negrești
-
Unirea Tășnad
-
CSM Victoria Carei
-
Il Calcio Satu Mare
-
LPS Satu Mare
-
Primavera Satu Mare
-
CSM Olimpia Satu Mare
-
Academia Partium
-
Someșul 2010 Satu Mare
“Turneul la care vor participa micuții fotbaliști născuţi în anul 2014 sau mai mici este organizat în memoria lui Didi Prodan. Cele zece echipe vor fi împărțite în două grupe și se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, nu se va ține scorul și nu se va face clasament, la finalul turneului toţi copiii vor fi premiaţi”, ne-a transmis Paul Mihai.
De asemenea, fostul jucător al Olimpiei invită la sală foştii colegi de echipă şi pe cei care l-au cunoscut pe ”Tătuca”, dar și pe iubitorii de fotbal.