Motivul, penibil, ca de obicei, pune în lumină indolența și nepriceperea conducerii clubului, care a compromis astfel debutul oficial în Cupa României al echipei de fotbal feminin. Programat să se dispute duminică după-amiază, pe terenul sintetic al Bazei Sportive Dinamo din municipiul Satu Mare, duelul cu CFR 1907 Cluj nu s-a mai disputat deoarece jucătoarele sătmărence nu au avut vize medicale conform cerințelor FRF. Un nou exemplu clar al amatorismului de care a dat dovadă conducerea acestui club finanțat exclusiv din banii sătmărenilor.
Nu știm care a fost scopul înființării acestei echipe, nimeni din conducerea clubului, nici măcar conducerea tehnică a secției fotbal din club, nu a binevoit să comunice ce se dorește cu această echipă, însă se pare că este sabotată din interior, altfel nu ne explicăm faptul că, în ciuda timpului de pregătire și eforturilor depuse de jucătoare, conducerea clubului nu a reușit să asigure îndeplinirea cerințelor de bază pentru participarea la o competiția oficială.
Mai mult, este extrem de interesant faptul că, după ce au promovat cu entuziasm primul meci oficial pe paginile de socializare și prin intermediul mediului online, conducerea clubului a ales să șteargă ulterior aceste postări. Această acțiune poate fi interpretată ca o încercare de a acoperi propria nepricepere și de a evita responsabilitatea pentru eșecul în pregătirea echipei. Foarte operativă la postări în cazul rezultatelor pozitive, până la ora postării acestui articol, CSM-ul sătmărean nu a comunicat nimic despre acest meci...
Federatia Română de Fotbal (FRF) stabilește cu claritate cerințele necesare pentru a participa la competițiile oficiale, iar conducerea clubului avea datoria de a se asigura că toate aceste cerințe sunt îndeplinite în mod corespunzător. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat arată o incompetență gravă din partea conducerii, care ar trebui să aibă grijă de interesele și binele echipei.
În concluzie, echipa de fotbal feminin din cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare merită mai mult decât să fie victimă a indolenței și a nepriceperii conducerii, iar jucătoarele ar trebui să poată să-și demonstreze talentul și pasiunea pentru fotbal în competițiile oficiale.
De altfel, nici echipa din ”Cluj” nu a venit foarte pregătită pentru meciul de duminică, arbitrii jocului identificând probleme de legitimare în carnetele jucătoarelor maramureșence… Cel mai probabil ambele echipe vor pierde jocul și nu vor mai continua în Cupa României. Așteptăm hotărârea comisiilor de specialitate din cadrul FRF.
Dacă tot s-au întâlnit, cele două echipe au jucat un meci amical.