Minifotbal | Labradorii Negrești Oaș au câștigat ediția a VI-a FUTSAL ARENA CUP

În weekend, în sălile de sport din Petrești și Pișcolt s-au desfășurat meciurile celei de-a șasea ediție a FUTSAL ARENA CUP, câștigătoarea acestei ediții fiind echipa Labradorii Negrești Oaș. 

Negreștenii întrerup astfel seria celor de la Sentierri Satu Mare, care au câștigat ultimele trei ediții ale competiției, în urmă cu trei ani au câștigat pentru prima dată turneul, acum doi ani s-au impus în marea finală în fața celor de la Power Satu Mare, iar anul trecut s-au impus la limită, 1-0, în fața Labradorilor din Negrești.

La competiția din acest an au participat 21 de echipe, repartizate în patru grupe, în sferturi calificându-se primele patru clasate din fiecare grupă. 

Grupa A: Sentierri, Neserioșii, FC Unirea Tășnad, Juniorii, S.S.C.;

Grupa B: Recolta Dorolț, Beny Trans, Shamless, Ciocanul, Viitorul;

Grupa C: Poiana Codrului, Young Boys Carei, Pap Tamasi, Picior de munte, B52;

Grupa D: Baratok, Viki Carei, Prietenii, Labradorii, Vasile Solomes, Victoria Tiream;

Rezultatele înregistrate în sferturile de finală: 

Baratok 3 - 0 Pap Tamasi 

Ciocanul 4 - 3 Prietenii 

Labradorii 1 - 0 Recolta Dorolț 

Juniorii 2 - 8 Beny Trans

În prima semifinală, Baratok a învins cu scorul de 3-1 Ciocanul Satu Mare, în timp ce Labradorii s-au calificat în finală, după ce au câștigat cu 2-0 meciul contra celor de la Beny Trans Satu Mare.

În finala mică Beny Trans Satu Mare a învins Ciocanul Satu Mare cu 1-0, iar în marea finală Labradorii Negrești Oaș s-au impus în fața celor de la Baratok cu scorul de 3-0.

Organizatorii TOTH KRISTIAN și SILAGHI CLAUDIU au premiat primele trei echipe cu diplome, medalii, cupe și bani (locul I cu 2.000 lei, locul II cu 1.000 lei, locul III cu 500 lei).

De asemenea, au primit câte o diplomă și un trofeu cel mai bun jucător al turneului - Viorel Chinde (Labradorii Negrești Oaș), cel mai bun portar - Andrei Blidar (Labradorii), cel mai bun fundaș - Grishaber Gabriel (Baratok) și golgeterul turneului - Izidor Bunea (Berny Trans). 

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
Valentin Păduraru

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

energy kids

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. L 4A
  2. L 4B
  3. L 4C
  4. Liga 5A
  5. Liga 5B

global

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii