Euro 2019 | Debutul perfect pentru România U21, victorie cu 4-1 contra Croației

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Tricolorii U21 au învins clar primul adversar de la acest turneu final, după un start excelent de meci, în care au condus cu 2-0 după primele 14 minute.

Jucat pe o căldură apăsătoare, meciul cu Croația a început fără obișnuita perioadă de tatonare de 15-20 de minute, s-a jucat deschis din primul minut, iar rezultatul din minutul 20 spune totul despre prima parte: 2-1 pentru România, mai activă, mai speculativă și mai inspirată în startul de meci.

În partea a doua a jocului tinerii jucători ai României au avut tactica potrivită, au mai înscris de două ori și au obținut prima mare victorie la Euro: acest 4-1 cu Croația poate deschide o aventură foarte frumoasă.

În urmă cu exact 25 de ani, echipă națională a României, condusă din teren de Gică Hagi, învingea Columbia la Mondialul din Statele Unite. Acum, cu alt Hagi, Ianis, la mijloc, cu Pușcaș, un atacant puternic, și cu o întreagă echipă valoroasă în spate, România ne arată iarăși un fotbal generos, variat și curajos.

În al doilea joc din Grupa C, Franța a învins cu 2-1 Anglia.

 

Euro 2019 | ROMÂNIA 4 - 1 CROAȚIA (2-1)

Marcatori: Pușcaș (min. 11 – pen.), Hagi (min. 14), Băluță (min. 66), Adrian Petre (min. 90) / Vlasic (min. 18);

Arbitru: Bobby Maden;

Asistenți: Francis Connor și David Roome (toți din Scoția);

ROMÂNIA: 1. Radu (cpt.). – 6. Manea, 5. Nedelcearu, 4. Pașcanu, 3. Ștefan – 21. Băluță, 17. Cicâldău – 8. Man (22. Olaru 84), 10. Hagi, 19. Ivan (7. Coman, 73)- 9. Pușcaș (11. Petre, 88);

Rezerve: 12. Căbuz, 23. Vlad – 2. Boboc,13. Grigore, 14. Dragomir, 15. Ghiță, 16. Nedelcu, 18. Rus, 20. Ciobanu;

Selecționer: Mirel Rădoi;

CROAȚIA: 12.Posavec – 2. Uremovic, 6. Benkovic, 5. Katic, 3. Sosa – 8. Vlasic, 4. Sunjic, 20. Moro (11. Ivanusec, 67)– 10. Halilovic (c) (18. Muric, 77), 9. Jakolis, 7. Brekalo (21. Bradaric, 14); 

Rezerve: 1. Grbic, 23. Semper, 13. Majer, 14. Bistrovic, 15. Kalaica, 16. Borevkovic, 17. Basic, 19. Kulenovic, 22. Cabraja;

Selecționer: Nenad Gracan;

 

Programul României:

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Campionatul European se joacă între 16 și 30 iunie, în San Marino și în cinci orașe din Italia: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele trei grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

energy kids

Rezultate și clasamente fotbal județean

  1. L 4A
  2. L 4B
  3. L 4C
  4. Liga 5A
  5. Liga 5B

global

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii