Baschet | CSM Satu Mare joacă miercuri returul sferturilor de finală din Cupa României 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare joacă miercuri seară, de la ora 18:00, în Sala LPS ”Ecaterina Both” din Satu Mare, returul sferturilor de finală din Cupa României contra celor de la FCC Baschet UAV Arad.

Echipa pregătită de Miguel Lopez s-a impus în meciul tur, la Timișoara, cu scorul de 71-64 și pornește favorită în meciul de miercuri seară.

”Este un meci dificil în fața uneia dintre echipele bune ale campionatului. Deși am câștigat partida tur nu consider că arădencele vor depune armele și sunt convins că vor veni să-și joace șansa până la capăt. Așa că trebuie să fim concentrați din prima secundă până la ultima fază și să obținem calificarea mult dorită în Final Four”, a transmis antrenorul Miguel Lopez.

În jocul tur, Marta Fodor a marcat 22 puncte, un record personal în Cupa României, Katarina Vuckovic a făcut și ea o partidă remarcabilă cu 10 puncte marcate și 12 recuperări, în timp ce pentru arădence Andreona Keys a foste greu de oprit, americanca reușind 29 de puncte.

“Avem un deficit de 7 puncte, o să încercăm să îl întoarcem. Tot timpul credem că este posibil, dar nu va fi ușor. Am arătat că putem juca împotriva lor, sunt o echipă foarte bună și obiectivele noastre sunt diferite. Nu ne dăm bătuți, vom merge acolo să încercăm să facem o surpriză, dacă este posibil. Nu aveam șanse mari când am început și sunt puțin mai mici acum. Dar n-am pierdut la 30 de puncte”, a declarant antrenorul formaţiei arădene, Jose Araujo.

Meciul de miercuri va fi  treilea duel din acest sezon dintre CSM Satu Mare și FCC UAV Arad, cele două echipe împărțindu-și victoriile până acum. În cazul unei victorii, pentru CSM Satu Mare ar fi a doua calificare consecutivă în Final Four, în timp ce FCC UAV Arad ar rata pentru al doilea sezon consecutiv calificarea în careul de ași.

Meciul se va disputa de la ora 18:00, accesul spectatorilor fiind permis în limita a 50% din capacitatea sălii cu respectarea normelor sanitare în vigoare (doar persoane vacinate cu schema completă).

Cupa României | CSM Satu Mare - FCC UAV Arad

Sala: LPS ”Ecaterina Both” (Satu Mare);

Arbitri: Mate Stretea, Lorand Bukaresti, Alina Drăgoi;

Comisar FRB: Radu Bucerzan;

 

Programul și rezultatele sferturilor de finală din Cupa României:

Marți, 28 decembrie

Olimpia CSU Brașov 46 - 125 Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe

Miercuri, 29 decembrie

CSM Târgoviște 56 - 77 Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanța 

CSM Alexandria 64 - 64 BC Sirius Târgu Mureș

FCC Baschet UAV Arad 64 - 71 CSM Satu Mare 

Joi, 30 decembrie

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe 115 - 55 Olimpia CSU Brașov

Miercuri, 5 ianuarie

Academia Phoenix CSU Simona Halep Constanța - CSM Târgoviște

CSM Satu Mare - FCC Baschet UAV Arad (ora 18.00)

Joi, 6 ianuarie

BC Sirius Târgu Mureș - CSM Alexandria (ora 18.00)

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii