banner energy kardio club

Mani Gyenes: „Medicii mi-au recomandat să mă retrag, dar nu am cedat și am reușit să ajung pentru a 14-a oară la finișul unui Dakar”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Legendă a Raliului Dakar, Emanuel Gyenes a ajuns la finalul săptămânii trecute pentru a 14-a oară la finișul celei mai dificile competiții de rally-raid din lume și s-a clasat pe locul 4 la Original by Motul (clasa fără asistență tehnică), respectiv pe locul 25 în clasamentul general la Moto, chiar dacă a mers 70% din raliu cu vederea serios afectată de accidentarea de pe 6 ianuarie.

 

Mani Gyenes a pornit Dakar 2026 din poziția de câștigător al categoriei Original by Motul în 2025 și s-a impus atât în Prolog, cât și în primele două etape. În etapa a treia, la kilometrul 316, rider-ul sătmărean a căzut, vesta airbag și casca și-au făcut foarte bine treaba, iar Mani a reușit să scape fără fracturi și traumatism cranian. A petrecut peste 40 de minute la elicopterul medical pentru ca medicii să îl poată evalua și decide dacă poate continua. În primele minute după căzătură nu a fost coherent, iar după ce și-a revenit, Mani a dorit să continue și după evaluarea medicală a fost lăsat să termine proba specială, însă în urma altor doi concurenți. A reușit să ajungă în bivuacul din AlUla, unde s-a confirmat, în urma unei scanări, că nu s-a format niciun hematom în urma căzăturii și nici nu există fracturi la nivelul mâinii drepte.

dakar 2026 mani gyenes accident 1

„6 ianuarie 2026 a fost poate cea mai dură zi a mea dintre cele 16 ediții Dakar Rally la care am participat până în prezent.âAccidentarea a survenit cand rulam cu aproximativ 90 de km/h. Le mulțumesc lui Konrad Dabrowski și Bruno Santos pentru că s-au oprit și au chemat elicopterul medical, când au văzut că tot întrebam cât mai avem pana la finiș.

A fost greu sa îi conving pe medici să mă lase să continui. Dupa ce mi-au evaluat și casca, nu doar starea fizică, m-au lăsat să termin proba, dar mergând după alți doi concurenți. În bivuac mi-au facut un CT-scan și am decis să continui, pentru că nu a fost semnalată prezența niciunui hematom.

Medicii mi-au recomandat să mă retrag din raliu, însă am vrut să continui. Fiecare zi a fost o luptă cu durerile de cap, de mână, etc.

In ziua de pauză din Riyadh, am repetat CT-scanul și am primit același verdict: să îmi revin, este nevoie de odihnă, și ar fi bine să mă retrag.

Am pornit în a doua săptămână neștiind dacă voi putea lua startul pe proba specială, pentru că problemele de vedere nu se ameliorau. Totusi, am luat fiecare zi, km cu km, chiar dacă vederea nu s-a îmbunătățit. Am mers 10 etape văzând dublu și nepercepând diferențele de nivel.

Mă bucur că nu am cedat și am reușit să ajung pentru a 14-a oară la finișul unui Dakar”, a transmis Mani la revenirea în țară.

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii