Rugby. Timişoara Saracens este noua campionă a României

Timișoara Saracens RCM-UVT câștigat titlul de campioană a României la rugby, sâmbătă, după ce a învins-o pe deținătoarea trofeului, CSM Știința Baia Mare, scorul de 18-15 (10-10), pe stadionul ”Lascăr Ghineț” din Baia Mare, în finala SuperLigii CEC Bank.
Timișoara Saracens încheie astfel un sezon perfect, în care a mai cucerit Cupa Regelui și Cupa României.
Finala dintre RCM Timișoara și Știința Baia Mare a fost a treia dintre cele două echipe, în ultimii patru ani. Cele două echipe au jucat cu titlul pe masă și în 2012 și în 2013, bănățenii s-au impus de fiecare dată, 16-6 în 2012, respectiv 25-19 în 2013.
Meciul a fost unul echilibrat, cei de la Saracens au deschis scorul în minutul 6 prin eseul lui Shennan, transformat de Calafeteanu, iar băimărenii au profitat în ultimul moment de cartonașul galben primit de Drenceanu și au restabilit egalitatea, 7-7, grație eseului marcat de Dănilă și transformat de Samoa (min. 23). Gazdele au trecut în avantaj, după un dropgol reușit de Ratu Taniela (min. 27) însă la pauză scorul a fost egal, Calafeteanu marcând dintr-o lovitură de pedeapsă în ultimul minut al primei reprize, 10-10.
Timișorenii au început mai bine și repriza secundă, marcând un nou eseu, prin Fonovai Tangimana (min. 47), iar apoi s-au desprins la 18-10, după o lovitură de pedeapsă marcată de Calafeteanu (min. 52). Știința a ratat o lovitură de pedeapsă (bară), prin Samoa, dar Alexandru Bucur a reușit un eseu (min. 70) și a adus echipa băimăreană aproape pe tabelă. Campioana nu a reușit însă să mai marcheze, deși a beneficiat de superioritate numerică (cartonașe galbene Fonovai, Militaru și Mariș, de la timișoreni), Samoa trimițând din nou în bară o lovitură de pedeapsă.
Știința Baia Mare are 5 titluri în palmares (1990, 2009, 2010, 2011, 2014) în timp ce Timișoara a câștigat titlul cu numărul 4 (1972, 2012, 2013, 2015).

Media

Timisoara Saracens Rugby Club este noua campioana a Romaniei dupa ce a invins in finala SuperLigii CEC Bank pe CSM Rugby...

Posted by romanian rugby federation on Saturday, December 5, 2015

Share this post

Submit to FacebookSubmit to Twitter
StiriSM

E-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii